
În spatele fiecărei decizii pe care o luăm se află o nevoie, o dorință, un gând, o emoție- o parte din ceea ce suntem care este în căutarea a ceva bun, util în acel moment, dar cu toată bună intenția, uneori nu ajungem la starea de bine pe ne-o dorim. Cunoaștem lumea prin ceea ce am trăit și ceea ce ne-a format, iar acest aspect ne determină uneori să ne creionăm un scenariu de viața care se bazează pe convingerile și credințele despre lumea și viața pe care am văzut-o în jurul nostru, întorcându-ne mereu la el, chiar dacă implică distorsionarea momentului de aici și acum pentru a se potrivi cu tiparul pe care îl cunoaștem.