Redactat de Ovidiu Titilina – psiholog clinician

Conflict și Comunicare: Stilurile de Comunicare Disfuncționale

În articolul anterior am discutat despre conflict și felul în care acesta este structurat (vezi articolul „Conflict și Comunicare: Structura Conflictului”). Articolul actual se concentrează asupra comunicării, mai exact asupra stilurilor de comunicare existente și a rolului lor în managementul conflictelor. Când ne aflăm într-un conflict avem la dispoziție mai mult strategii și metode care pot duce la un anumit rezultat (ambele părți sunt câștigătoare, ambele părți pierd sau o parte este câștigătoare în timp ce cealaltă parte pierde). Utilizarea unor strategii de comunicare nepotrivite poate duce la generarea unui așa numit ciclu conflictual disfuncțional (Cahn & Abigail, 2014). Acesta se întâmplă când răspunsurile noastre în fața conflictelor devin o rutină și ajungem să avem răspunsuri automate în fața unor evenimente activatoare (ex. partenerul îmi cere să spăl vasele fapt care declanșează un răspuns de revoltă de genul „mereu mă pui să fac ceva când vreau să mă relaxez”) (Cronen et al., 1979).

În continuare vom prezenta tipurile de cicluri conflictuale disfuncționale conform Cahn & Abigail (2014). Aceștia cataloghează ciclurile disfuncționale în trei categorii: stilul evitant/ de acomodare, stilul competitiv și stilul pasiv-agresiv.

Stilul evitant/ de acomodare se caracterizează prin încercarea grabnică de a nu intra în situații conflictuale (ex. retragere, aprobare, a nu avea replică) sau încercarea de acomodare cu cerințele celeilalte părți în scopul menținerii unei armonii (ex. a suprima propriile nevoi), care este tot o formă de evitare în sine. Acest stil nu rezolvă conflictele în sine, ci doar le stagnează temporar și le blochează la un anumit stagiu al conflictului. Deși scopul este acela de a nu intra în conflict, stilul evitant poate afecta relația dintre persoane și poate duce la generarea altui conflict, din cauza menținerii și creșterii problemei actuale prin neabordarea ei.

Stilul competitiv poate fi înțeles prin prisma situației în care interesele ambelor părți implicate ajung să concureze, în loc să se integreze pentru a ajunge la un sens comun (Rubin et al., 1994). În acest ciclu conflictual, cele două părți sunt concentrate pe a câștiga conflictul, încât nu sunt capabile să integreze ideile și dorințele celeilalte persoane. Acest tip de comunicare poate duce la escaladarea conflictelor, intensificarea comportamentului unei persoane putând duce la intensificarea comportamentului celeilalte persoane (ex. dacă o persoană vorbește tare/ țipă, atunci și cealaltă persoană va începe să ridice tonul vocii).

Dacă stilului evitant îi putem spune „defensivă”, iar celui competitiv „ofensivă”, stilului pasiv-agresiv i-am atribui caracteristica de „ofensivă sub forma unei defensive”. Stilul de comunicare pasiv-agresiv reprezintă abilitatea de a-ți impune dorințele în fața altora prin diferite metode (verbale și non-verbale) care dau aparența unui stil evitant sau de acomodare, însă în realitate au scopul de a răni cealaltă persoană (fizic, emoțional, social etc.). Persoanele care abordează acest stil nu își apără interesele sau dorințele printr-un mod deschis sau direct, ci încearcă să ajungă la obiectivul dorit prin diverse metode de sabotaj (Cahn & Abigail, 2014). Ca și exemple se enumeră: a critica deciziile unei persoane în fața colegilor de muncă, clasă sau prietenilor, chit ca față de persoana respectivă deciziile au fost aprobate sau a nega faptul că există o problemă chit că aceasta este prezentă (ex. un termen limită la locul de muncă în care echipa nu se încadrează).

În concluzie, există multe tipuri de comunicare pe care le putem folosi în timpul unei situații conflictuale. Însă, în ciuda scopului de rezolvare a conflictului, metodele de comunicare folosite pot duce la amplificarea acestuia, din cauza modului disfuncțional prin care sunt folosite. Trebuie specificat că stilurile de comunicare enumerate mai sus nu sunt disfuncționale în sine, spre exemplu evitarea ar fi o alternativă bună atunci când simțim că suntem în pericol, sau confruntarea, sau chiar o alternativă pasiv-agresivă (ex. raportăm superiorului că un coleg de muncă ne-a făcut sau a avut intenția de a ne face rău). Cu toate acestea, utilizarea acestor metode ca formă unică de rezolvarea a conflictelor poate conduce la afectarea relațiilor noastre importante și chiar și a noastră. Astfel, este necesară utilizarea metodei de comunicare necesare în funcție de situația dată și încercarea utilizării unor stiluri de comunicare funcționale, stiluri care vor fi elaborate în articolul următor.

Bibliografie:

Cahn, D. D., & Abigail, R. A. (2014). Managing conflict through communication (5th ed). Pearson.

Cronen, V. E., Barnett Pearce, W., & Snavely, L. M. (1979). A theory of rule-structure and types of episodes and a study of perceived enmeshment in undesired repetitive patterns (“URPs”). Annals of the International Communication Association, 3(1), 225–240.

Rubin, J. Z., Pruitt, D. G., & Kim, S. H. (1994). Social conflict: Escalation, stalemate, and settlement. Mcgraw-Hill Book Company.

Lasă un comentariu