Conflictele sunt o parte inevitabilă a vieții noastre. Ideea de conflict poate sună uneori înfricoșător și asta ne poate determina să găsim diverse metode prin a scăpa de ele (evitare, confruntare etc.). Însă, înainte de a încerca să rezolvăm un conflict trebuie mai întâi să vedem ce este un conflict și din ce este el format. Acest articol are ca scop descrierea structurii unei situații conflictuale, cât și normalizarea acestora.

Redactat de Ovidiu Titilina – psiholog clinician

Conflict și Comunicare: Structura Conflictului

Conflictul este o situație problematică în care cei implicați depind unul de celălalt (fiindcă ne referim la conflicte între persoane importante din viața noastră, precum parteneri, familie sau prieteni). Părțile implicate în conflict simt o incompatibilitate între dorințele, idealurile sau modul de a ajunge la un rezultat anume, incompatibilitate care are potențialul de a afecta relația (ex. ne poate face să ne simțim stânjeniți, dezamăgiți sau furioși în legătură cu persoana respectivă). Acest potențial pericol asupra relației duce la apariția unei nevoi urgente de rezolvare a diferențelor, nevoie care poate să apară mai devreme sau mai târziu, în funcție de gravitatea situației și a tendinței noastre de amânare /evitare (Cahn & Abigail, 2014).

Conflictul este un proces, fapt care înseamnă că trece prin mai multe etape și ajunge la o finalitate. Cahn & Abigail (2014) enumeră cinci etape ale conflictului:

Prima fază este cea de preludiu, care se referă la toți factorii ce au potențialul de a declanșa un conflict, precum: oamenii prezenți (număr, sex, vârstă), locul în care se petrece acțiunea (spațiu public, la cineva acasă etc.), dispoziția oamenilor prezenți, relația cu oamenii prezenți etc. A doua fază este evenimentul declanșator, care se referă la comportamentul care este perceput de părțile implicate ca fiind problematic. Comportamentele declanșatoare pot fi multiple, precum a spune sau a face ceva jignitor sau chiar a nu face ceva ce este așteptat din partea celorlalte persoane. A treia fază este cea de inițiere sau de răspuns, care se întâmplă atunci când prezența conflictului devine limpede, cel puțin o persoană care este implicată făcând evident faptul că există un conflict deschis. Evidențierea unui conflict deschis este făcută prin mai multe metode, precum o expresie facială asupra unei remarci jignitoare sau a exprima verbal faptul că un comportament este ofensiv. Faza de inițiere este urmată de cea de diferențiere, care se referă diferite tipare de interacțiune ce au ca scop explicarea modului în care părțile implicate văd situația care a generat conflictul și explicarea rezultatului la care părțile vor să ajungă, ca urmare a conflictului. În această fază se pot folosi diferite strategii și tehnici (constructive sau distructive), se pot împărtăși ambele perspective ale situației, iar conflictul poate escalada sau se poate domoli.

Ultima fază este cea de rezolvare, care se întâmplă când ambele părți acceptă o bună parte din rezultatul dat de conflict. O fază de rezolvare ideală este atunci când ambele părți sunt satisfăcute cu rezultatul obținut, însă pot exista și rezultate nesatisfăcătoare, spre exemplu: conflictul este rezolvat pe moment însă aceeași problemă poate să reapară la un moment dat sau o parte este satisfăcută cu rezultatul conflictului însă cealaltă parte nu este (partea dominantă decide că problema este rezolvată, iar cealaltă parte cedează în fața celei dominante). Indiferent de rezultatul avut, felul în care un conflict este manageriat va afecta felul în care viitoarele conflicte sunt gestionate, conflictul fiind astfel un proces ciclic în care managementul unui conflict poate fi parte a etapei de preludiu pentru următorul conflict (Cahn & Abigail, 2014).

În concluzie, conflictele sunt o parte importantă a vieții noastre și cu cât încercăm să scăpăm de ele, cu atât par să apară mai multe. Este important să conștientizăm inevitabilitatea lor, să nu ne lăsăm speriați de apariția acestora și să cunoaștem modul în care ele se formează. În ciuda stereotipurilor conform cărora, un conflict include insulte, violență fizică, agresivitate sau un ton al vocii ridicat, acesta poate fi prezent și printr-o simplă evitare, o argumentare a propriei idei, o încercare de a rezolva anumite probleme sau ignoranță. Ironic, în ciuda ideilor stereotipice legate de conflict, cercetări precum cea a lui Forgas & Cromer (2004) au observat că oamenii tind să devină mai evitanți atunci când experimentează emoții negative. Așadar, conflictele reprezintă o problemă la nivel interindividual. Aceste probleme sunt o parte naturală a vieții, iar felul în care este gestionată va determina dacă problema devine constructivă sau distructivă. De asemenea, conflictele mai reprezintă un proces circular, alcătuit din cinci faze: faza de preludiu, evenimentul activator, faza de inițiere, faza de diferențiere și faza de rezolvare.

Bibliografie:

Cahn, D. D., & Abigail, R. A. (2014). Managing conflict through communication (5th ed). Pearson.

Forgas, J. P., & Cromer, M. (2004). On being sad and evasive: Affective influences on verbal communication strategies in conflict situations. Journal of Experimental Social Psychology, 40(4), 511–518.

Lasă un comentariu